
Bună ziua.
La 20.11.2019, ora 08:45 PM, la adresa electronică a Autorității Naționale
de Integritate – xxxx@xxx.xx, a parvenit, petiția remisă de la adresa
“Diana<xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx.xx”.
Petiția a fost înregistrată cu nr. B-436/19 din 20.11.2019.
Urmare a examinării corespunderii petiției cerințelor art. 75 din Codul
administrativ al Republicii Moldova nr. 116 din 19.07.2018, s-a stabilit
lipsa elementelor componente prevăzute la alin. (1) lit. lit. b) și e) din
articolul menționat și anume: domiciliul petiționarului, semnătura
petiționarului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în
cazul petiției transmise în formă electronică – semnătura electronică.
Subsecvent, în temeiul prevederilor art. 76 alin. (2) din Codul
administrativ, solicităm, respectuos, conformarea cerințelor actului
normativ citat, în termen de 3 zile lucrătoare, pentru ca petiția să poată
fi examinată.
În cazul în care neajunsurile indicate nu vor fi înlăturate, petiția nu va
fi examinată.
Suplimentar, reiterăm prevederile 72 din Codul administrativ, cu referire
la modalitățile depunerii petiției, cităm:
" Articolul 72. Depunerea petiției
(2) Petiția poate fi:
a) depusă în scris la autoritatea publică ori expediată prin
poștă sau fax;
b) transmisă în formă electronică;
c) depusă verbal, fiind consemnată într-un proces-verbal.
(3) Dacă se transmite în formă electronică, petiția trebuie să
corespundă cerințelor legale stabilite pentru un document electronic.
"
Direcția juridică
Autoritatea Națională de Integritate
21.11.2019
Digitally signed by Boicu Iulia
Date: 2019.11.21 16:48:32 EET
tel. 022-820-614
Reason: MoldSign Signature
Location: Moldova
fax. 022-820-602