This is an HTML version of an attachment to the Freedom of Information request 'TVA pentru produsele exportate'.



 
 
MINISTERUL FINANŢELOR 
МИНИСТЕРСТВО ФИНАНСОВ 
AL REPUBLICII MOLDOVA 
РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА 
 
 
MD-2005, mun.Chişinău, str.Constantin Tănase, 7 
www.mf.gov.md, tel.(022) 26-25-23, fax 022-26-25-17 
 
22.02.2019 
nr. 
09/1-12/61 
 
La nr.   
 
Dl Panuș Sandu 
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx.xx 
 
 
Ministerul  Finanțelor,  cu  referință  la  petiția  Dvs.  din  19.02.2019  cu  privire  la 
restituirea TVA achitat la import, comunică următoarele. 
Potrivit prevederilor din Codul vamal nr.1149/2000: 
- importul este regimul vamal în care mărfurile introduse pe teritoriul vamal primesc 
statutul de mărfuri puse în liberă circulaţie numai după ce sînt plătite drepturile de import 
şi sînt aplicate măsurile de politică economică (art.31 alin.(1)); 
- exportul este un regim vamal în care mărfurile sînt scoase de pe teritoriul vamal 
fără obligaţia reintroducerii lor pe acest teritoriu (art.38 alin.(1)); 
- sînt admise la export mărfurile produse în ţară, precum şi cele importate şi puse în 
liberă circulație anterior (art.38 alin.(2)). 
În conformitate cu art.104 lit.a) din Codul fiscal nr.1163/1997 se scutesc de TVA cu 
drept  de  deducere  mărfurile,  serviciile  pentru  export  şi  toate  tipurile  de  transporturi 
internaționale de mărfuri (inclusiv de expediţie) şi pasageri. 
Suplimentar, menționăm că potrivit art.101 alin.(5) din Codul fiscal, dacă depășirea 
sumei TVA la valorile materiale, serviciile procurate se datorează faptului că subiectul 
impozabil prin efectuarea exportului, a efectuat o livrare care se scuteşte de TVA cu drept 
de deducere, acesta are dreptul la restituirea sumei achitate cu care a fost depăşită TVA 
la valorile materiale, serviciile procurate. Restituirea TVA se efectuează în modul stabilit 
de Hotărîrea Guvernului nr. 93/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind restituirea 
taxei pe valoarea adăugată. 
Digitally signed by Noroc Dorel
Date: 2019.02.22 15:17:28 EET
Reason: MoldSign Signature
Location: Moldova

 
Astfel, conchidem că pot beneficia de restituirea TVA în condițiile art.101 alin.(5) 
din Codul fiscal, persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător 
și sunt înregistrați în calitate de plătitori de TVA. 
În partea ce ține de recomandarea unui preț de comercializare a piesei auto peste 
hotarele  Republicii  Moldova,  menționăm  că  acest  subiect  depășește  atribuțiile  și 
competențele Ministerului Finanțelor. 
 
Șef al Direcție Politici                  
 
 
Fiscale și Vamale  
împuternicit cu exercitarea sarcinilor  
(semnat electronic)  Dorel NOROC 
funcției de Secretar de Stat                                                
   
 
Ex: Alexa Corina 
Tel: 022 26 27 92