MINISTERUL FINANȚELOR AL REPUBLICII MOLDOVA
SERVICIUL FISCAL DE STAT
MINISTRY OF FINANCE OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA
STATE TAX SERVICE
Nr. 26-12/1-12-96818
„ 14 ” iulie 2023
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxx.xx
Serviciul Fiscal de Stat, a recepționat cererea Dvs. înregistrată la data de 04.07.2023 privind
prezentarea informației de interes public, și comunică faptul că, valabilitatea certificatului privind
lipsa sau existența restanțelor față de bugetul public național este reglementat prin Ordinul IFPS nr.
400 din 14.03.2014 cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind evidența obligațiilor față de buget.
Astfel, în conformitate cu pct. 108 din capitolul XVII a Instrucțiunii menționate,
pînă la
implementarea în masă a accesării de către autorităţile administraţiei publice, învestite cu
competenţele respective, a certificatului privind lipsa restanţelor faţă de buget CC04 AE (anexa nr.
7.1 la instrucțiune), se stabileşte că termenul de valabilitate pentru certificatele respective reprezintă
15 zile calendaristice din data eliberării. Termenul de valabilitate curge tacit (fără fixare în
certificat) începînd cu data emiterii acestuia prin intermediului SIA ”Contul curent al
contribuabilului” şi care este fixată pe certificat.
Totodată, potrivit Ordinului IFPS nr. 400/2014, certificatul privind lipsa sau existența
restanțelor față de bugetul public național reflectă situația fiscală la data emiterii certificatului.
Digitally signed by Belous Victoria
Date: 2023.07.14 15:13:15 EEST
Directoare adjunctă
Reason: MoldSign Signature
Location: Moldova
Victoria BELOUS
ex. Sandu Pantaz
tel. 82 32 82
MD-2005, mun.Chişinău, str.Constantin Tănase nr.9
Tel (373 22) 82-33-53, Fax (373 22) 82-33-54, xxxx@xxx.xx, www.sfs.md